Ei bine, victoria de la Aluniș parcă ne-a mai reabilitat puțin după seria rezultatelor mai puțin fericite. Nu am făcut neapărat un joc convingător, însă chiar și așa am fost superiori adversarului din mai toate punctele de vedere și, până la urmă, cele trei puncte au ajuns acolo unde ne-am dorit.
Încercăm să fim cât mai obiectivi în ceea ce relatăm, iar băieții trebuie să se obișnuiască și cu acest lucru. Asta nu înseamnă însă că nu suntem alături de ei în această tentativă, de altfel lăudabilă, de a construi o nouă echipă a Zăbraniului. Dimpotrivă, susținerea noastră rămâne necondiționată, dar trebuie să existe și realism atunci când analizăm evoluțiile echipei.
Iar această construcție nu se poate realiza fără multă muncă, consecvență și dorință de autodepășire. Nu poți pune în practică ceea ce se lucrează la antrenamente fără o prezență cât mai constantă la ședințele de pregătire și fără respectarea sarcinilor trasate de banca tehnică. Pentru orice început, acestea sunt condiții esențiale.
Și mai este ceva ce ne-am dori să vedem din partea fiecărui component al lotului: respect pentru statutul de fotbalist și reprezentant al comunității pe care o reprezintă. Tricoul Victoriei Zăbrani trebuie purtat cu responsabilitate, indiferent că este vorba despre antrenament sau despre meciul oficial.
Nădlacul vine la Zăbrani
Duminică, la Zăbrani, primim vizita Victoriei Nădlac, formație care vine după înfrângerea din etapa precedentă, în fața celor de la Banatul Vinga. Asta nu înseamnă însă că oaspeții vor veni la Zăbrani într-o simplă excursie, chiar dacă, după primele cinci etape, au acumulat doar două puncte și ocupă o poziție în zona inferioară a clasamentului.
Mocan va trebui să-și mobilizeze foarte bine elevii pentru un joc în care Curac, Goț și colegii lor trebuie să arate că victoria de la Aluniș nu a fost întâmplătoare. Se așteaptă de la Victoria o evoluție mai sigură, mai consistentă și, de ce nu, o victorie convingătoare în fața propriilor suporteri. Cele trei puncte puse în joc sunt extrem de importante pentru moralul echipei și pentru configurația clasamentului.
Derby la Ghioroc
În rest, etapa a VI-a este dominată de duelul de la Ghioroc, acolo unde CS Podgoria Ghioroc primește vizita celor de la ACS Fortuna Arad. Elevii lui Mițiți vor încerca să confirme parcursul de până acum și invincibilitatea din campionat, însă în fața lor se află o altă formație care aspiră la un loc pe podium. Se anunță, așadar, una dintre cele mai interesante confruntări ale rundei.
Celelalte partide par, cel puțin la prima vedere, dueluri normale pentru Liga a VI-a, însă știm cu toții că în acest eșalon surprizele pot apărea oriunde și oricând. Iar tocmai de aceea niciun meci nu este câștigat înainte de fluierul de start.
Duminică, la Zăbrani, așteptăm încă un pas înainte. Victoria trebuie să confirme că victoria de la Aluniș a fost începutul revenirii și nu doar o simplă excepție.
Etapa VI completă:
Sâmbătă, 10 octombrie 2026
Duminică, 11 octombrie 2026
Rămâne să vedem cine va confirma forma bună, cine va reuși să se redreseze și, mai ales, dacă Victoria Zăbrani va reuși să lege două rezultate pozitive consecutive. Duminică, de la ora 15:00, pe "Josef Scheirich Arena", avem primul răspuns.